A T E S T A R I D O C U M E N T A R E

ATESTÃRI DOCUMENTARE

Tinutul Transilvaniei, sau Ardealul dupã cum mai este cunoscut, este o regiune istoricã si geograficã situatã in interiorul arcului carpatic, una dintre regiunile istorice ale Romaniei. De-a lungul timpului Transilvania a fãcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac.

Pentru circa 170 de ani, intre anii 1526 si 1699, a fost stat independent, sub numele de Principatul Transilvaniei. In aceasta calitate a jucat un rol insemnat in Razboiul de 30 de ani, de partea coalitiei protestante. Odatã cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administratie habsburgicã, insã si-a pãstrat formal statalitatea panã in anul 1867, fiind condusã de guvernatori numiti de la Viena.

Transilvania isi trage numele din expresia latinã Trans Silva, ce inseamnã Tara de dincolo de Pãduri, datoritã pãdurilor dese ce acopereau muntii ce o inconjoarã. Tinutul are in componenta sa judetele Alba, Bistrita Nasaud, Brasov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mures, Salaj si Sibiu.

In secolul I, panã la inceputul secolului al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia, la cetatea Sarmizegetusa Regia in Muntii Orãstiei.

Cercetarile arheologice au relevat locuirea de cãtre geto-daci a arealului comunei Galda de Jos in urma analizãrii obiectelor si rãmãsitelor de constructii descoperite la Cetatea Dacicã Apoulon de pe Piatra Crãivii.

In urma cercetãrilor efectuate rezultã cã locuirea de cãtre geto-daci a zonei comunei Galda de Jos poate fi urmaritã, in timp, in intervalul secolelor al II-lea i.Hr. si al II-lea d.Hr. Cetatea de pe Piatra Crãivii, impreunã cu asezarea propriu-zisã care ocupa terasele de la poalele masivului stancos, a fost identificatã cu resedinta tribului dacic al Apulilor, centrul Apoulon mentionat in aceasta zonã de cãtre geograful Alexandrin Ptolemeu.

Sanctuar in Cetatea Dacica Apoulon

Numeroase sunt acele locuri privilegiate, unde s-au dezvoltat asezãri omenesti din Transilvania, cum ar fi confluenta cursurilor de ape (Blaj, Alba-Iulia), bogatii ale subsolului (Petrosani, Abrud, Rosia Montana, Ocna Mures), ape termale sau minerale (Geoagiu-Bai, Sovata), locuri de popas dupa calatorii lungi sau incrucisari de drumuri mai vechi. Deseori aceste avantaje se completeaza, sporind de-a lungul timpului importanta acestor localitati, fara a uita, insa, rolul omului.

Dezvoltarea comunei Galda de Jos este, in primul rand, rodul activitatii umane si abia apoi al naturii. Totusi, amplasarea acesteia intre centre urbane mai vechi (la nord Teiusul si Aiudul si la sud Alba-Iulia), pare sa fi favorizat dezvoltarea economica a localitatii, dar si pozitia sa la varsarea raului Valea Galzii in Mures.

Istoria localitãtii si a comunei Galda de Jos este deosebit de interesantã, rãdãcinile acesteia fiind infipte chiar in primele etape ale existentei umane pe aceste meleaguri transilvanene. Din timpuri stravechi Valea Muresului a oferit conditii, foarte favorabile, intemeierii si dezvoltãrii multor asezãri omenesti. Galda de Jos este una dintre aceste asezari multiseculare, apreciatã de-a lungul existentei sale, deseori, ca o localitate de realã insemnatate.

Datele referitoare la existenta localitãtii provin, in marea majoritate, din sãpãturi arheologice si obiecte dezvãluite din registre bisericesti, insemnãri fãcute de cronicari, precum si din diferite documente statistice si de administratie.

Harta Josephina a zonei Galda de Jos, Arhivele Austriece de Stat, 1769

Majoritatea datelor reprezinta marturii pretioase care evoca viata stramosilor nostri care au trait pe aceste meleaguri de milenii si au aparat pamantul chiar cu pretul vietii in lupte, deseori victorioase, sau alteori au dus la infrangeri umilitoare. Istoria comunei Galda de Jos este presarata cu numeroase momente de zbucium, momente care ii confera o pozitie privilegiata in randul asezarilor cu vechi traditii istorice din Transilvania.

Primele atestari documentare referitoare la teritoriul comunei Galda de Jos sunt prezentate in lucrarea 'Getica', opera de capatai a profesorului de istorie antica Vasile Parvan. Astfel in comuna Galda de Jos, satul Cetea, au fost descoperite urme ale culturii Hallstatt (din epoca fierului) si anume, un tezaur monetar din timpul lui Caesar si Augustus (denari imperiali), depozite, ateliere si lanci.

Cele mai multe sate ale comunei Galda de Jos sunt atestate documentar in perioada feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV): satul Oiejdea in 1238, satul Galda de Jos in 1287, satul Benic in 1299, satul Mesentea in 1303 si satul Cetea in 1337. In documentele de atestare apar o serie de date referitoare la activitatea locuitorilor acestor sate, schimbarea stapanitorilor (1337) sau jafurile efectuate de castelanii de la Piatra Cetii (1352).

La inceputul secolului al XIV-lea documentele consemneaza existenta unui drum de piatra, probabil drumul principal care lega nordul de sudul Transilvaniei, trecand prin Galda de Jos, Ighiu si Alba Iulia, nefiind exclus ca acesta sa fie chiar vechiul drum roman. Din epoca feudala tarzie se pastreaza mai multe documente referitoare la satul Galda de Jos in care sunt prezentate unele constructii, cum este cazul Bisericii de lemn de pe deal (1580) si a unui Castel Medieval construit in secolul al XVII-lea.

Coperta lucrãrii 'Getica' a lui Vasile Parvan

Sesul Muresului, ce atinge latimea de 6-8 km, a fost considerat granar al regiunii. Dovezi materiale si documentare atesta apartenenta perimetrului Galzii de Jos la voievodatul de la Balgrad (Alba-Iulia de astazi), nucleu al unei organizari de tip feudal.

Localitatea Galda de Jos este atestata documentar pentru prima data in anul 1287 cu numele de Gáld (si Alsó Gáld in anul 1854). Localitatea este dominata de Castelul familiei Kemény, ridicat la sfarsitul secolului al XIX-lea, peste vechiul Castel Medieval din secolul al XVII-lea. Castelul Kemény nu are valoare arhitectonica deosebita, fiind partial distrus de catre sateni in timpul miscarilor revolutionare care au precedat Unirea din 1918.

Castelul a fost folosit si ca punct de reprimare a miscarilor taranesti din Transilvania, cazul cel mai elocvent fiind cel al rascoalelor conduse de Horea, Closca si Crisan din anii 1784-1785. Acest castel a fost folosit atunci atat ca punct de rezistenta pentru nobilimea transilvana, cat si ca punct de detentie pentru taranii inchisi aici. Rascoala lui Horea, Closca si Crisan a avut un sprijin deosebit din partea populatiei satelor Galda de Jos si Cetea; Horea a fost ocrotit de catre locuitorii satului Galda de Jos atunci cand se afla sub urmarirea autoritatilor imperiale.

In castelul de la Galda de Jos au fost inchisi cei cinci tarani participanti la razmerita din targul de la Campeni din 1782, printre care se afla si primarul din Raul Mare (Albac), Dumitru Todea. In anul 1784 Closca a venit pe valea Ariesului cu gandul sa atace castelul si sa elibereze taranii inchisi in castel. Armistitiul de la Tibru l-a impiedicat sa faca acest lucru.

Castelul Kemény-Albini din Galda de Jos

In cadrul domeniului Kemény, preluat intre timp de catre familia Albini, a functionat o colonie de munca pentru detinuti politici. Castelul si dependintele, fiind trecute in proprietatea statului, au devenit intre anii 1946-1948 temnite si lagare de munca pentru detinutii politici de la inchisoarea din Aiud.

In anii comunismului Castelul Kemény a functionat ca sediu al Intreprinderii Agricole de Stat din Galda de Jos. Anual, incepand cu anul 1985, castelul Kemény a fost restaurat si modernizat. Astazi acest castel adaposteste Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica, cel mai mare camin-spital cu acest profil din tara, avand circa 380 bolnavi internati si 150 angajati. In prezent cladirile castelului sunt in stare foarte buna.

Trecerea domeniului Kemény in proprietatea familiei Albini s-a petrecut in vremuri foarte tensionate, cand familia Kemény a fost nevoita sa plece din zona. In momentul nationalizarii, proprietar era Aurel Albini, al carui descendenti au revendicat proprietatea dupa anul 1989. In anul 2007 castelul a trecut din domeniul public in domeniul privat insa proprietarii, descendenti ai familiei Albini, au hotarat sa nu schimbe destinatia acestei cladiri. Cei indreptatiti sa primeasca inapoi castelul de la Galda de Jos, destul de intelegatori, si-au manifestat disponbilitatea de a lasa timpul necesar pentru restructurarea Centrului de Reabilitare si Recuperare Neuropsihica, institutie care functioneaza inca in acest castel, in schimbul unei chirii modice, data fiind valoarea mare a proprietatii.

In localitatea Galda de Jos, langa castelul Kemeny, se afla 'bisericuta din deal', monument de arhitectura construit la sfarsitul secolului al XVII-lea. Constructia are pronaos cu turn de lemn, nava dreptunghiulara si altar semicircular. Pronaosul este tavanit, iar nava poarta o bolta semicilindrica din barne care se sprijina pe zid si pe contraforturi scunde, exterioare. Altarul poarta o calota eliptica de caramida de pandantivi, stil de constructie foarte raspandit in Tara Romaneasca la sfarsitul secolului al XVII-lea. Monumentul apare mentionat in anul 1715, iar pictura este datata 1752.

Biserica a fost deopotriva capela de rugaciune pentru familia Albini care a fost mostenitoarea castelului Kemeny, biserica pentru comunitatea din Galda de Jos, dar si loc de inchinaciune pentru detinutii politici din castelul Kemeny aflat in preajma.

Bisericuta din deal, Galda de Jos, 1580

Satul Cetea (in maghiara Csáklya), amintit documentar in 1337, este recunoscut in secolul al XVI-lea pentru activitatea logofatului Ioan Norocea. Asa cum s-a aratat, in satul Cetea exista urme ale culturii Hallstatt: tezaur monetar din timpul lui C. Iulius Caesar şi Octavianus Augustus, depozite, ateliere si lanci. Dovezi materiale si documentare atesta apartenenta perimetrului Galda de Jos la voievodatul de la Balgarad (actual Alba-Iulia), nucleu al unei organizari de tip feudal.

In locuri de pe teritoriul satului Cetea s-au gasit pietre de rasnita de bazalt spongios, fragmente ceramice lucrate cu roata, datand din a doua epoca a fierului (se afla la Muzeul din Aiud), un topor de gresie cu gaura, doua toporase de piatra, piese din piatra pentru razboiul de tesut, prasnele de lut, diferite obiecte de bronz, fragmente de sulite de fier si fragmente ceramice, fragmente de fibule din bronz, un ciocan de piatra spart, resturi ceramice din diferite epoci, doua varfuri de sageti de fier, un varf de lance, datand din epoca fierului.

Satul Cetea din comuna Galda de Jos este caracterizat de o istorie cu totul aparte, destinul acestuia fiind legat de faptul ca in secolul al XVI-lea apartinea episcopiei romane Geoagiul de Sus, aceasta cuprinzand si sate de pe Valea Galzii, in fruntea acestei episcopii fiind numit arhiereul Sava venit aici tocmai din Tara Romaneasca.

'La Pietri' de la Cetea

1/1

Cercetãri arheologice la complexul de situri 'La Pietri' de la Cetea

Alte documente privind satul Cetea sunt datate 10 iunie 1599, cand se afla in stapanirea numitei Zamfira Logofat, urmasa directa a logofatului Ioan Norocea. Petru Logofat, sotul Zamfirei a avut doi copii, un baiat, Stefan si o fata, Marioara sau Manca; fata a fost maritata dupa nobilul ungur Stefan Barati, vorbindu-se pana prin anul 1782 de dreptul logofetic in linia Barati din Cetea.

Satul Galda de Sus (in maghiara Felső Gáld) este mentionat intr-un document inca din anul 1565, fiind foarte prezent in documentele epocii feudale. De altfel, in documentul din anul 1565, prin care se desfiinteaza episcopia romano-catolica de la Alba-Iulia, printre cele 46 de sate incluse in domeniul Alba-Iulia figureaza si Galda de Sus (Coriolan Suciu - Istoria Romaniei, III, p. 221).

Biserica actuala din Galda de Sus (monument istoric) este, se pare, vechea biserica despre care se pomenea pe la 1760-1762, in statistica lui Bucold, deci aproximativ de la 1732 sau 1744, daramata partial in 1804.

Aici se pastreaza o cruce de mana din argint, cu lungimea de 44 cm, care are pe maner gravata inscriptia:

'M(AGIASTER) IWENALIS FALCUS MCM DOM(US) METEVS BAS(ARAB)
WOIEVODINA, 1645 HANUL GOMAN'

Crucea este considerata o donatie facuta de domnitorul Tarii Romanesti, Matei Basarab (1642-1654), vechii biserici din Galda de Sus, dovada a puternicelor legaturi culturale si spirituale existente intre tarile romane.

Biserica din Galda de Sus mai pastreaza si o colectie de carti vechi (din anii 1699, 1743, 1773, 1760, 1776, 1793, 1804,1805, 1825, 1850), toate inregistrate in patrimoniul national.

Crucea donatã de Matei Basarab, 1645

Satul Mesentea (in maghiara Kismindszent) poseda o biserica din lemn din anul 1674, recladita din piatra intre anii 1778-1782, declarata monument de arhitectura datorita picturii deosebite, realizata in maniera traditionala bizantina.

Localitatea este dominata de prezenta acestei biserici de piatra din secolul al XVIII-lea, declarata monument istoric care, conform inscriptiei din biserica, datata 1674, se pare ca e ridicata pe vechea biserica de lemn.

Ansamblul pictural este deosebit de valoros (traditional bizantina), lucrarea apartinand pictorilor Stan Zugravul si Popovici, 1783.

Inscriptie pe usa Bisericii, Mesentea

In satul Benic (in maghiara Benedek sau Borosbenedek), localitate amintita documentar in anul 1209, se afla ruinele unei biserici reformate din perioada secolelor XIII-XVI, transformata in secolul al XVIII-lea, declarata monument de arhitectura.

Se remarca urmele (ruinele) acestei biserici fortificate, ridicate pe o inaltime la marginea de nord a satului Benic, din care se pastreaza un altar gotic din secolul al XV-lea si o nava transformata in secolul al XVII-lea.

Pe turnul bisericii se afla o inscriptie in care sunt mentionate evenimente petrecute in perioada anilor 1786-1788.

Tot aici, la Benic, la inceputul secolului al XX-lea, pe mosia nobilei Reinbold Chlotilde exista un parc cu piscina, ce continea 100 de specii de arbori cu esente rare care, din pacate, astazi nu mai exista, fiind in cea mai mare parte defrisate. De existenta acestui parc e leagata si existenta celor patru exemplare de castani comestibili din satul Cetea.

Inscriptie pe turnul Bisericii, Benic

Satul Oiejdea, mai demult Oiesdea, Oiestea (in maghiara Vajasd, in germana Butterdorf, Wajascht, Weiascht) este atestata documentar in anul 1238. In satul Oiejdea s-a ridicat o biserica din lemn in anul 1600, disparuta in anul 1940.

Satul Oiejdea a fost distrus complet in timpul invaziei mongole in Europa care a avut loc in secolul al XIII-lea, sub conducerea lui Batu Han, fiul lui Ginghis Han. Invazia armatei mongole in Transilvania a fost descrisa de canonicul oradean Rogerius, contemporan cu evenimentele, in cartea sa Carmen miserabile (Cantec de jale).

In secolul al XIV-lea, dupa ce s-a retras marea armata si s-a instituit 'pacea mongola', satul Oiejdea a fost repopulat cu colonisti maghiari si cu romani. In timpul reformei protestante populatia maghiara din Oiejdea a trecut la calvinism.

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea satele de pe Valea Galzii cunosc o deosebita dezvoltare, datorita vecinatatii cu Alba-Iulia, cetate importanta, in a carei sfera de influenta intra. Odata cu abolirea starii de iobagie a taranilor, populatia satelor creste numeric, se construiesc multe case si se intensifica activitatile agricole si mestesugaresti.

Populatia din comuna Galda de Jos va fi prezenta atat la evenimentele istorice legate de Rascoala lui Horea, Closca si Crisan, precum si la Revolutia de la 1848.

Coperta cãrtii 'Carmen miserabile'

Revolutia de la 1848 a insemnat o perioada de puternice framantari sociale in Transilvania. Telul suprem era dezrobirea nationala si sociala. Numerosi locuitori ai satelor comunei Galda de Jos s-au inrolat in armatele revolutionare si au participat la luptele duse in Cheile Galzii, unde se pastreaza si azi urmele redutei contruite in ingustarea cheilor.

Dupa 'Dieta de la Cluj' din 29 mai 1848, prin care s-a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt ce a nemultumit marea masa a romanilor transilvani, taranii din partile Galzii de Jos trec si ei la lupta.

In Cheile Galzii se sapa santuri in stanci, se construiesc baraje si se stavileste apa, astfel ca atunci cand armata maghiara a intrat in stramtoarea dintre stanci, pe unde trecea drumul, taranii au dat drumul la apa, inecand multi soldati maghiari.

Dintre satele care au format Legiunea 'Auraria Gemina' comandata de Avram Iancu facea parte si satul Galda de Sus, iar preotul Nicolae Bucur, fost tribun al lui Avram Iancu, era localnic din Galda de Jos.

Urmele redutei de la Cheile Gãlzii

O perioada grea in viata comunei Galda de Jos a reprezentat-o primul razboi mondial (1914-1918) care, pe langa imensele pagube materiale, a adus si numeroase sacrificii umane. La terminarea acestuia, imperiul austro–ungar a inceput sa se destrame, iar lupta de eliberare nationala s-a intensificat si in comuna Galda de Jos, fapte mentionate in ziarul 'Alba-Iulia' de la acea vreme ce sustinea aceasta lupta.

Apropierea momentului Unirii a starnit entuziasm deosebit si la Galda de Jos. Ziarul 'Unirea' din data de 27 noiembrie 1918 a publicat texte prin care ii chema pe toti romanii la Adunarea Populara, cum ar fi: 'Veniti cu miile si cu zecile de mii! Lasati pe o zi grijile voastre acasa caci in aceasta zi vom pune temelia unui viitor bun si fericit pentru intreg neamul nostru romanesc'.

In cadrul 'Adunarii Nationale a natiunii romane din Ungaria si Transilvania' din data de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, cetatea istoricã a neamului romanesc, s-a adoptat 'Declaratia de la Alba-Iulia', document memorabil al Unirii, la care si-au adus contributia toate fortele politice si sociale romane din Transilvania.

Ziarul 'Alba-Iulia' din 10 febr. 1919

Ziarul 'Unirea' din 27 nov. 1918

Infaptuirea Marii Uniri a dat un nou avant dezvoltarii si prosperitatii economice, dezvoltare ce a fost intrerupta de declansarea celui de al II-lea razboi mondial (1939–1945) care a adus galdenilor numeroase necazuri materiale si multe jertfe umane. Din pacate suferintele au mai continuat, in buna parte, si dupa 1945.

Dintre dramele satului din anii '50-'60 pot fi amintite aici jalea cu care satenii reactioneaza la expulzarea familiei regale, vanarea, arestarea sau uciderea opozantilor comunismului, dar si nefericirea taranilor nevoiti sa cedeze pamantul si atelajele agricole si sa se inscrie in gospodaria agricola colectiva.

In secolul al XX-lea au fost plantate mari suprafete cu vita de vie, in special pe fruntile crestelor din satele Benic, Cetea si Galda de Sus. Alaturi de podgoriile cunoscute, in ultimii ani, pe aceasta frumoasa vale s-au plantat pomi fructiferi, devenind una dintre cele mai importante centre pomicole din judetul Alba.

Conducerea CAP Galda de Jos, 1967

In anul 1913 a fost atestat documentar satul Rãicani (in maghiara Rajkány). Localitatile Lupseni, Mãgura, Zãgris si Poiana Galdei, desi erau constituite de la inceputul secolului al XX-lea, au primit statutul de sat abia in anul 1956, panã atunci avand regim de cãtune. La acea datã, satele actuale ale comunei Galda de Jos apartineau de comuna Benic.

Presedintii Nixon si Ceausescu la Galda de Jos, 3 aug. 1969

La organizarea administrativ-teritorialã din 1968, toate satele comunei Benic au intrat in componentã comunei Galda de Jos. In ansamblul ei, comuna Galda de Jos poartã amprenta unor evenimente majore din istoria poporului roman. Un trecut marcat de fapte si evenimente glorioase obligã la un prezent onorant si la un viitor pe masura trecutului. 'Ce va fi locul ce urme ale trecutului nu poartã? O fasie de lut ce nimic nu spune' sau, formulat inegalabil de Nicolae Iorga, 'Cine nu are trecut, nu are pe ce-si clãdi viitorul'. Iar dacã ne transferãm privirea din retrospectiv, in timp, pe momentul actual, vom observa ca evolutia comunei Galda de Jos, in plan social si spiritual, este una de care inaintasii acestor locuri pot fi mandri.