G a l d a d e J o s
Arhiepiscopia Ortodoxã Romanã de Alba-Iulia, Protopopiatul Alba-Iulia
Parohia Ortodoxã 'Nasterea Maicii Domnului'
Istoricul comunitãtii sãtesti si parohiale
Galda de Jos a fost locuitã intotdeauna de romani in majoritate covarsitoare. Locuitorii satului au fost martori, de-a lungul timpului, la toate frãmantãrile istorice prin care a trecut Ardealul: invaziile turco-tãtare, marginalizarea populatiei romanesti de cãtre natiunile aflate la conducerea principatului Transilvaniei, prozelitismul reformat apoi cel uniat, Rãscoala condusã de Horea, Closca si Crisan, Revolutia de la 1848 in care a fost implicat preotul Bucur Nicolae din Galda de Jos, fiind tribun al lui Avram Iancu; preotul Aurel Hulea (1864-1915) fiul preotului Maxim Hulea (secretar al lui Axente Sever) a fost de asemenea foarte implicat mai ales in sustinerea Memorandistilor, fiind un bun patriot roman; gãldenii au participat si la Unirea din 1918, avandu-l in frunte pe parohul lor de atunci, preotul Nicolae Cretiu.
Ca evolutie demograficã, Galda de Jos avea la inceputul secolului trecut aproape 1500 de locuitori, in anul 1900, cu o usoarã crestere spre 1700 persoane dupã al doilea Rãzboi Mondial si 1707 locuitori in anul 1966. Cel mai mare numãr al populatiei s-a inregistrat in anul 2002, si anume 2030 locuitori. Fenomenul generalizat al migratiei fortei de muncã spre Occident precum si reducerea natalitãtii au readus populatia localitãtii in jurul a 1700 locuitori.
Principala functie economicã a localitãtii era, panã nu demult, agricultura. Asociatiile agricole si fermele de crestere a animalelor constituie si in prezent o bunã parte din activitatea economicã a localitãtii. In ultimii 15-20 de ani a apãrut si s-a dezvoltat mult si industria: S.C. Transavia – crestere pui si procesare carne pasãre, S.C. Prefera – conserve, S.C. Oliver – abator, S.C. Albani S.A. – cherestea si mobilã, S.C. Bora Bora – gãini ouãtoare. In viitorul apropiat se va deschide si un centru modern de depozitare si prelucrare a deseurilor solide. Se pot adãuga aici si alte activitãti comerciale – magazine alimentare si magazine cu materiale de constructii.
Pe plan cultural, in Galda de Jos functioneazã Scoala Generalã "Nicolae Drãgan" cu clasele I-VIII si Grãdinita cu Program Normal. Ca activitãti culturale amintim desfãsurarea concursului judetean "Culturã pentru Culturã" (2009 si 2013), diferite evenimente folclorice si literare – Festivalul si Concursul national de creatie liricã "Nicolae Drãgan", desfãsurat in fiecare an incepand cu anul 2010.
De secole deja teologii au demonstrat, iar sensibilitatea religioasã a enoriasilor a interiorizat aceastã constatare, cã spatiul sacru, biserica, reprezintã un loc cu totul special, decupat din materialitatea inconjurãtoare. Bisericile sunt, in fiecare exemplu concret, mai mult decat niste simple constructii, conferind sens si semnificatie localitãtilor, dupã cum remarcã istoricii de artã.
Parohia Ortodoxã "Nasterea Maicii Domnului" din Galda de Jos, unitate administrativã a Protopopiatului Alba-Iulia, sub oblãduirea canonicã a Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane de Alba-Iulia, este situatã intr-o frumoasã zonã transilvanã, la poalele muntilor Trascãului, pe valea Gãlzii, la circa 18 km de istoricul oras Alba-Iulia, resedinta de judet, si la micã distantã de Teius.
Galda de Jos este o asezare foarte veche, atestatã documentar in anul 1287 si amintitã ulterior in numeroase documente. In primele documente, apare cu denumirea de Gald – un toponim strãvechi cu origine incertã. Din perioada anticã-romanã, este mentionatã aceastã zonã celebrã pentru ocupatia viticolã, fiind mentionat aici un drum pietruit via lapidea, construit de cãtre romani.
Din timpuri strãvechi si panã la Marea Unire de la 1918, varianta maghiarã Alsógáld a fost denumirea de referintã a localitãtii, bineinteles cu corespondentul romanesc actual. In anul 1393 este mentionatã o resedintã nobiliarã caracterizatã drept pallatia care se afla, probabil, pe locul actualului castel Kemény-Albini. In anul 1461 se vorbeste despre un impozit quinquagessima valachorum, ceea ce atestã prezenta romanilor pe aceste meleaguri. De asemenea, in preajma castelului a fost inmormantat un stramos al familiei Kemény – cãpitanul Simon – cãzut vitejeste in lupta de la Santimbru, in anul 1442.
